Sfintele Taine – Parohia Sfintii Apostoli Zeebrugge http://zeebrugge.biserica.be Stella Marisstraat, 8380 Zeebrugge, Belgia Thu, 10 Nov 2022 12:04:00 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=5.1.15 82659661 Sfantul Maslu – 23 martie 2018 http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/sfantul-maslu-23-martie-2018/ http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/sfantul-maslu-23-martie-2018/#respond Mon, 19 Mar 2018 10:36:34 +0000 http://zeebrugge.biserica.be/?p=1912

Iubiti credinciosi,

Vineri 23 martie de la orele 19:00 vom sluji in parohia noastra Taina Sfantului Maslu.

Parintii impreuna slujitori care ne vor bucura cu prezenta sunt:

Pr. Constantin Pogor – parohia Sfintul Apostol Andrei si Sfantul Materne, Aalst

Pr. Gheorghe Macovei – parohia Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, Sint-Niklaas

Pr. Mario Mihai – parohia Nasterea Maicii Domnului, Antwerpen

Va asteptam numerosi sa ne rugam impreuna. Taina Sfantului Maslu va fi urmata de Taina Spovedaniei pentru cei care doresc sa se spovedeasca.

Sfantul Maslu aduce mari foloase tuturor credinciosilor. In primul rand, Taina Sfantului Maslu se face cu participarea comunitatii, a credinciosilor din  parohie, care se roaga impreuna cu preotii pentru vindecarea celor bolnavi, pentru ca „toate madularele sufera impreuna” (I Cor 12, 26) atunci cand un madular se afla in suferinta, iar in al doilea rand „insasi savarsirea acestei Taine de catre mai mulţi preoti manifesta vointa Bisericii de a pune mai multe forte in miscare; prin comuniunea in rugaciune si in dragoste, dorirea mai multora de a scapa pe un membru al ei de situatia de neputinta si de durere in care se afla” (Pr. Pof. Dr. Dumitru Stăniloae,Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III).

Domnul sa va ajute in sporirea faptelor bune si sa va daruiasca un post cu pace sufleteasca!

 

Pr Gavrila

]]>
http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/sfantul-maslu-23-martie-2018/feed/ 0 1912
Sfantul Maslu in parohia noastra http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/sfantul-maslu-in-parohia-noastra/ http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/sfantul-maslu-in-parohia-noastra/#respond Wed, 29 Mar 2017 06:46:44 +0000 http://zeebrugge.biserica.be/?p=1646  

Iubiti credinciosi,

Am avut binecuvantarea de a sluji de Buna Vestire impreuna cu parintii Ioan Mera si Aron Bucur Taina Sfantului Maslu. Multi credinciosi ne-au fost alaturi in rugaciune, ceea ce a facut bucuria comuniunii intru Hristos mai mare si rugaciunea mai folositoare.

 

]]>
http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/sfantul-maslu-in-parohia-noastra/feed/ 0 1646
Sfantul Maslu de Buna Vestire http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/sfantul-maslu-de-buna-vestire/ http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/sfantul-maslu-de-buna-vestire/#respond Wed, 22 Mar 2017 05:42:48 +0000 http://zeebrugge.biserica.be/?p=1638
]]>
http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/sfantul-maslu-de-buna-vestire/feed/ 0 1638
Taina Sfântului Maslu http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/taina-sfantului-maslu/ http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/taina-sfantului-maslu/#respond Fri, 22 Apr 2016 09:12:49 +0000 http://zeebrugge.biserica.be/?p=1532 Iubiți credincioși,

Cu ajutorul lui Dumnezeu ṣi spre slava Sa, sâmbătă 23 aprilie 2016 vom săvârși în parohia noastră Vecernia de la 18:00 și Taina Sfântului Maslu de la 19:00. Vom spovedi cât este nevoie înainte și slujbă. Părinții împreună slujitori vor fi părintele Dorian Molete și părintele Ciprian Pintilie.

Vă așteptăm să ne rugăm împreună pentru iertarea păcatelor și pentru tămăduirea de boli sufletești și trupești.

Vom reveni curând cu programul pentru Sfintele Paști.

Post cu folos duhovnicesc în continuare!
Pr. Gavrilă

pilda-samarineanului-milostiv

]]>
http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/taina-sfantului-maslu/feed/ 0 1532
Taina Sfântului Maslu și concert de colinde http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/taina-sfantului-maslu-si-concert-de-colinde/ http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/taina-sfantului-maslu-si-concert-de-colinde/#respond Tue, 08 Dec 2015 12:25:35 +0000 http://zeebrugge.biserica.be/?p=1524 Iubiti credinciosi,

Postul Nasterii Domnului vine cu daruri minunate. Sambata 12 decembrie cu ajutorul Domnului vom avea Taina Sfantului Maslu de la orele 18:00, urmat de Taina Spovedaniei. Parintii impreuna slujitori care ne vor bucura cu prezenta sunt parintele Gabriel Bogdan si parintele Dorian Molete.

colinde

Anul trecut in vremea aceasta va anuntam despre concertul de colinde ce va avea loc in parohia noastra. De asemenea, anul acesta pe 13 decembrie ii vom primi la usa sufletelor noastre pe colindatorii: doamna Margareta Barbos si Corul bisericii Sfantul Nicolae din Bruxelles condus de diaconul Cristian Turc, vestitori ai Nasterii Domnului.

Va indemn sa ii informati la randul dumneavoastra pe toti credinciosii care nu au aflat inca si credeti ca ar dori sa auda colindele noastre stramosesti.

Sa ne ajute Domnul sa continuam postul cu pace si bucurie, iar odata cu vestea Nasterii Mantuitorului sa daruim cele mai de pret daruri duhovnicesti.

Hristos se naste, slaviti-L!

]]>
http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/taina-sfantului-maslu-si-concert-de-colinde/feed/ 0 1524
Despre Sfânta Împărtăşanie http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/despre-sfanta-impartasanie/ http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/despre-sfanta-impartasanie/#respond Tue, 13 Jan 2015 00:50:15 +0000 http://zeebrugge.biserica.be/?p=1245 Una din modalităţile cele mai concrete prin care Mântuitorul Iisus Hristos rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor (Matei 28, 20) este prezenţa Sa în Sfânta Taină a Împărtăşaniei.

impartasanie

Sfânta Euharistie (numită şi Sfânta Împărtăşanie sau Cuminecarea) este cea mai mare şi mai importantă Taină a Bisericii şi a lui Hristos. Dacă în cadrul celorlalte Sfinte Taine Biserica transmite credincioşilor harul sfinţitor, prin Taina Euharistiei ni se transmite Însuşi Trupul şi Sângele Domnului. Ea este centrul Sfintei Liturghii.

În Joia Sfintelor Pătimiri, la Cina cea de Taină, Mântuitorul a instituit Sfânta Euharistie ca jertfă de mulţumire adusă lui Dumnezeu Tatăl, prin prefacerea pâinii şi vinului în cinstitul Trup şi Sânge al Său: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat zicând: beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor (Matei 26, 27-28). Acest Nou Legământ, după cuvântul Domnului, devine poruncă pentru Sfinţii Apostoli şi urmaşii acestora: Aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea (Luca 22, 19).

Transformarea elementelor (pâine şi vin în Trup şi Sânge) rămâne o taină de nepătruns pentru puterea noastră de înţelegere. Ilie Miniat, în „Didahii la Postul Mare”, ne spune că vedem culoarea pâinii şi a vinului, simţim gustul pâinii şi al vinului, dar mâncăm şi bem Trupul şi Sângele lui Hristos. Trupul lui Hristos este în toată Sfânta Pâine şi tot Trupul în fiecare firimitură a Sfintei Pâini. Noi putem simţi taina doar prin credinţă, iar prin Cuminecare intrăm în comuniune cu Mântuitorul Hristos, asemenea viţei cu mlădiţele: Eu sunt viţa, voi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el. (Ioan 15, 5). 72546_sfanta-impartasanieChiar Sfinţii Apostoli, care au fost alături de Învăţătorul lor în cei trei ani şi jumătate de propovăduire, care au văzut minunile Lui, la auzul cuvintelor: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el (Ioan 6, 56), au rămas uimiţi, spunând: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? (Ioan 6, 61). Însă, după Pogorârea Duhului Sfânt, când mintea li s-a luminat şi credinţa li s-a întărit, aceiaşi ucenici şi Apostoli erau într-un cuget şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucuria şi curăţia inimii (Fapte 2, 46). Aşa cum a fost şi la Cina din Joia cea Mare, materia tainei o constituie pâinea dospită din grâu curat şi vin din struguri. Aceasta este partea văzută, iar transformarea sau prefacerea acestor elemente în Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos reprezintă partea nevăzută a tainei. Prefacerea are loc în timpul Sfintei Liturghii, după cuvintele preotului ale Tale dintru ale Tale… când credincioşii îngenunchează în semn de evlavie şi cântă pe Tine te lăudăm…, iar preotul rosteşte rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt (numită Epicleză) pentru transformarea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. În aceste momente, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, misiunea preotului este mai mare decât a îngerilor care stau în jurul Tronului lui Dumnezeu şi privesc cu evlavie cum, la rugăciunea preotului, Domnul însuşi coboară spre a se jertfi din nou în mod tainic spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci a credincioşilor.

impartasanie_20

Primitorii tainei sunt toţi credincioşii Bisericii: tineri, adulţi, bătrâni, care au primit dezlegare de la preotul duhovnic pentru a se uni tainic, real, cu Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el (Ioan 6, 56).

Aşa cum ne pregătim pentru primirea unui oaspete în casa noastră, prin curăţenie, aşezarea lucrurilor în bună rânduială, bună cuviinţă, bucuria de a-l întâlni, la fel trebuie să ne pregătim cu întreaga noastră fiinţă pentru primirea Mântuitorului Iisus Hristos, prin Sfânta Euharistie. Această primenire sufletească se face prin Sfânta Spovedanie, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului (I Corinteni 11, 28-29).

Aplicăm învăţătura despre Sfânta Euharistie cu îndemnul ca fiecare dintre noi, înainte de a ne împărtăşi, să ne pregătim prin rugăciune, post, spovedanie, iar după Cuminecare să vieţuim cu pace şi bucurie, având conştiinţa că în noi locuieşte Însuşi Hristos, prin Trupul şi Sângele Său.

sursă articol: http://ziarullumina.ro/cateheze-ortodoxe/sfanta-euharistie

]]>
http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/despre-sfanta-impartasanie/feed/ 0 1245
Sfânta Taină a Cununiei http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/sfanta-taina-a-cununiei/ http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/sfanta-taina-a-cununiei/#comments Mon, 12 Jan 2015 12:50:29 +0000 http://zeebrugge.biserica.be/?p=1212 Întemeierea unei noi familii creştine este un eveniment de maximă importanţă în viaţa Bisericii. Tinerii care au hotărât să-şi pecetluiască haric unirea sufletelor prin binecuvântarea lui Dumnezeu trebuie să conştientizeze că Taina Cununiei reprezintă momentul de cotitură al existenţei lor. Este începutul vieţii lor, ca familie, întru Iisus Hristos, „sfinţitorul nunţii celei tainice şi preacurate”, aşa cum este numit într-una dintre înălţătoarele rugăciuni ale slujbei. De aceea, primirea Tainei Cununiei presupune o anumită stare sufletească a mirilor, pe măsura semnificaţiilor şi a realităţii duhovniceşti la care vor deveni părtaşi prin oficierea ei în biserică. Aşadar, mirii sunt chemaţi la o pregătire spirituală pentru a-L primi pe „Hristos în familie” şi, totodată, pentru a fi primiţi de El în comuniunea marii familii eclesiale.

nunta-din-Cana

Ca să se poată oficia Sfânta Taină a Cununiei trebuie ca:

  • Mirii să nu fie înrudiți sau încuscriți;
  • Să fie căsătoriți civil;
  • Să fie membrii ai Bisericii Ortodoxe*;
  • Să participe la o pregătire religioasă pentru Sfânta Taină Cununiei: dialog și spovedanie cu preotul;
  • Nașii să fie membrii ai Bisericii Ortodoxe și să fie cununați religios;
  • *pentru căsătorii mixte (Ortodox-neortodox) este nevoie de Binecuvântarea scrisă a IPS Mitropolit Iosif (în acest sens se va lua legătura cu părintele).

Pentru Sfânta Taină a Cununiei sunt necesare următoarele:

  • Copie/original după certificatul de căsătorie civilă;
  • Două lumânări;
  • Verighetele;
  • O sticlă de vin;
  • Câteva pișcoturi sau câteva felii de cozonac din care vor gusta mirii.

Primul pas al acestei pregătiri este convorbirea cu duhovnicul. Chiar de la programarea slujbei la biserică, tinerii pot avea un astfel de dialog catehetic sau instructiv cu preotul duhovnic, în cadrul căruia li se pot explica sensurile sacramentale şi duhovniceşti ale Cununiei. După caz, duhovnicul îi va îndruma către Taina Mărturisirii, în scopul unei înnoiri morale absolut necesare într-un astfel de moment crucial din viaţa unor creştini. Pe lângă învăţăturile primite de la duhovnic (pe care îl vor păstra de acum înainte şi în viaţa de familie), tinerii miri pot împrumuta de la biserică sau li se pot recomanda lecturi creştineşti ziditoare despre căsătorie şi familie.

Pentru spovedania prealabilă căsătoriei, tinerii pot să ia în considerare câteva zile de postire, fapt care îi va conştientiza mai mult asupra sfinţeniei legământului pe care îl vor face înaintea Sfintei Treimi. Această recomandare vine să înlocuiască superstiţia cvasigenerală conform căreia „mirii nu trebuie să se vadă” cu o zi sau două înaintea nunţii. Ba se pot vedea, dar se pot cunoaşte mai bine sufleteşte în exerciţiul sfânt al postului creştinesc, povăţuit până şi de Sfântul Apostol Pavel în ceea ce îi priveşte pe soţi!

taina_cununiei

Alături de postul sufletesc şi trupesc, mirii sunt sfătuiţi să citească împreună Rugăciunea credincioşilor ce se căsătoresc şi Rugăciunea soţilor unul pentru altul, pe care le pot afla în orice carte de rugăciuni. Temperând puţin moda petrecerilor deşănţate (gen petrecerea burlacilor ş.a.), postul şi rugăciunea curată îi vor învăţa pe viitorii soţi virtutea cumpătării, care le va fi de folos în pedagogia familială de mai târziu. De prisos a menţiona că aceste sfaturi sunt, în mare măsură, valabile şi pentru naşi.

În cadrul spovedaniei, părintele duhovnic îi poate îndemna pe viitorii soţi să se împărtăşească, spre a împlini, după cuviinţă creştinească, pregătirea spirituală pentru Nuntă (să nu uităm că, la început, Taina Cununiei era unită cu Liturghia). În acest scop, ar fi de preferat ca slujba să se desfăşoare într-o zi de sărbătoare (duminica), iar mirii să participe, împreună cu naşii, la Sfânta Liturghie, iar la momentul cuvenit să primească Sfânta Împărtăşanie. Dacă, din pricini binecuvântate, acest deziderat nu se va putea realiza, este bine ca măcar să fie aduse darurile euharistice (prescură, vin şi apă) la sfântul altar, în ziua nunţii sau în altă zi premergătoare, însoţite de pomelnic pentru cei doi miri şi naşii lor.

Prin aceste îndrumări, Biserica doreşte să readucă duhul creştinesc tradiţional şi autentic în sânul familiei contemporane, observabil fiind faptul că temeliile ei sunt alterate de secularismul agresiv. Taina Cununiei, pregătită şi primită cu cea mai înaltă conştiinţă a însemnătăţii ei spirituale, constituie premisa trăiniciei şi sănătăţii unei familii.

sursă articol: http://ziarullumina.ro/agenda-crestinului/sfaturi-practice-biserica-pregatirea-mirilor-pentru-taina-cununiei

]]>
http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/sfanta-taina-a-cununiei/feed/ 1 1212
Prima Spovedanie http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/prima-spovedanie/ http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/prima-spovedanie/#respond Mon, 12 Jan 2015 11:51:24 +0000 http://zeebrugge.biserica.be/?p=1197 Spovedania este esenţială pentru orice creştin, botezat în numele Preasfintei Treimi. Prin Botez omul primeşte un veşmânt de lumină necreată, un înger păzitor şi un loc în rai, şi mai ales este înfiat de Dumnezeu, devine cetăţean al cerului şi casnic al lui Dumnezeu, fiu al lui Dumnezeu după har.

Pe măsură ce omul înaintează în viaţă, această haină luminoasă a vieţii se întunecă din cauza păcatelor, se pătează de fărădelegi şi trebuie spălată mereu, în mod ritmic şi conştient, prin Botezul lacrimilor, adică prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Ea este indispensabilă pentru creşterea noastră în Hristos, aşa cum este necesară curăţenia casei, spălarea trupului sau igiena. Spovedania este aşadar curăţirea sufletului de păcate în faţa lui Dumnezeu care iartă păcatele şi în prezenţa preotului duhovnic care dă prin Duhul Sfânt sfaturile şi tratamentul duhovnicesc care trebuie urmat în fiecare caz în parte.

spovedanie3

Mii de oameni care se declară creştini, nu înţeleg de ce viaţa lor este plină de suferinţă, de întuneric şi de moarte. Însă de cele mai multe ori este din vina păcatelor care sufocă viaţa noastră şi instaurează dependenţa de rău şi de înstrăinare de Dumnezeu. Lipsa de spovedanie echivalează cu rarefierea aerului spiritual, cu asfixierea noastră duhovnicească, ca sămânţa între spini, şi cu moartea spirituală.

De cele mai multe ori, oamenii care nu s-au spovedit niciodată, sau doar în copilărie, la porunca părinţilor, au o frică şi o ruşine de spovedanie şi caută tot felul de justificări pentru a evita curăţenia generală din sufletul şi viaţa lor. Ruşinea de preot nu trebuie însă să fie mai mare decât ruşinea pe care o vom avea în faţa întregii umanităţi şi în faţa îngerilor, când se vor da pe faţă păcatele noastre şi vom fi aruncaţi în focul cel veşnic. Preotul este şi el un om cu siguranţă păcătos, şi are şi el nevoie de duhovnic, şi oricum a auzit de multe ori tot felul de păcate, şi poate discerne gravitatea, stăruinţa lor, obişnuinţa de a păcătui, păcatul cronic sau ocazional, însoţit de pocăinţă sau de indiferenţă etc.

Nimeni nu simte plăcere să spună tainele întunecate ale sufletului său lui Dumnezeu. Dar El oricum le cunoaşte şi ne-a văzut când le-am săvârşit, aşa că ruşinea de Dumnezeu trebuia să lucreze atunci când am făcut păcatul, nu când ne spălăm definitiv de el. Pocăinţa trebuie însoţită de lacrimi de regret, de hotărârea de a nu mai păcătui, de refuzul păcatului, de conştiinţa friabilităţii şi slăbiciunilor noastre. Este un moment de ardere interioară a spinilor păcatelor noastre, de cauterizare a răului din noi. Spovedania este o operaţie dureroasă, dacă e onestă şi totală, prin care se extirpează din noi izvoarele răului, ocaziile, prejudecăţile, complexele şi catalizatorii păcatului. În acest moment de chirurgie duhovnicească, Dumnezeu transformă în nefiinţă păcatele noastre, le şterge din memoria Sa infinită, prin iubire şi ne dăruieşte puterea Duhului Sfânt de a nu le mai repeta. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre spovedanie: “Dacă nou ne amintim de păcatele noastre, Dumnezeu le va uita, iar dacă noi le vom uita, Dumnezeu şi le va aminti”.

Iată câteva dintre sfaturile pe care este bine să le urmăm atunci când mergem la spovedanie, mai ales dacă este Prima Spovedanie, sau una după multă vreme.

1. Vorbeşte cu Părintele duhovnic. O discuţie în prealabil, înainte de Spovedanie, este în măsură să alunge temerile, prejudecăţile şi părerile despre o asemenea Sfântă Taină. O discuţie liberă şi degajată înseamnă şi o pregătire mentală pentru mărturisirea păcatelor. Duhovnicul îţi poate spune ce rugăciuni să spui înainte de Spovedanie, unde găseşti un ghid de spovedanie etc.

pocainta2. Citeşte rugăciunile pentru Spovedanie. Mărturisirea este un exerciţiu spiritual complex, care merge la rădăcinile căderilor noastre spirituale. Ce altă cale mai bună pentru reconcilierea noastră cu Dumnezeu poate fi decât rugăciunea? Ea aduce şi o sensibilitate şi o atenţie sporită pentru momentul mărturisirii, o simţire a efectelor răului în viaţa noastră, un dor de Dumnezeu şi de curăţie şi o plângere interioară în care păcatele sunt respinse din suflet şi apare hotărârea de a nu mai păcătui. Dumnezeu poate ierta orice păcat dacă ne spovedim sincer şi dacă urmăm tratamentul prescris de Doctor.

3. Meditează asupra păcatelor tale. O perioadă de bilanţ interior, de gândire retrospectivă şi anticipativă asupra vieţii noastre, amintirea vieţii de păcat şi hotărârea de a abandona vechea viaţă, un clasament interior al căderilor noastre, de la păcatele mici până la cele omorâtoare de suflet, sunt necesare înainte de vorbirea cu Dumnezeu. Inima uşurată de rugăciune, simte mai acut nevoia de pocăinţă. La acest stadiu se află surogatul de spovedanie din confesiunile potestante, în care vorbirea cu Dumnezeu este anulată şi rămâne doar o introspecţie mentală, inutilă din punct de vedere haric. Unii oameni se ghidează cu Decalogul, alţii cer ca duhovnicul să le pună întrebări. Cel mai indicat este însă un Ghid de spovedanie, unde putem găsi toate păcatele posibile.

4. Să ai o inimă plină de regret. Apropierea de scaunul Spovedaniei înseamnă un pas spre Dumnezeu. Lepădarea de păcate şi de patimi trebuie făcută însă cu străpungerea inimii, cu regret pentru răul pe care l-ai săvârşit, cu dorinţa de a vindeca rănile din sufletul tău, care-L întristează pe Hristos. Modelul de pocăinţă este vameşul din parabola Mântuitorului. Aşadar, smerenia, pocăinţa, privirea înspre pământ, realismul pentru neputinţa sufletului tău, conştiinţa păcătuirii, dar şi speranţa iertării, dorul după virtute, făgăduinţa de a păstra lumina în suflet, toate acestea sunt necesare pentru o spovedanie sinceră. Vindecarea de păcat înseamnă lepădarea lui dar şi o perpetuă atenţie pentru a nu cădea din nou în acelaşi întuneric. Părintele duhovnic trebuie să audă ce este putred şi rău, nu ceea ce este bun. Spovedania nu este povestea vieţii noastre, ci examenul de extirpare a păcatului şi a răului din sufletul nostru.

5. Fii concis. În timpul spovedaniei, toate păcatele trebuie descrise pe scurt, fără a apela la circumstanţe şi amintiri colaterale, sau în amănunte particulare. Părintele duhovnic poate pune întrebări pentru a vedea gravitatea păcatului. Totuşi mărturisirea nu trebuie să fii prea general, pentru a permite duhovnicului să vadă amplitudinea şi înrădăcinarea omului în păcat, sau dimpotrivă.

6. Fii clar. Nu încerca să eufemizezi sau să spui unui păcat altfel decât se numeşte el. Expresii de genul “am fost ispitit”, “am căzut” etc., nu înseamnă nimic în iconomia examenului şi a iertării.

7. Spovedeşte-te complet. Este important să spui toate păcatele, fără a ascunde ceva. Scopul spovedaniei nu este de a arăta bine la chestionar, ci de a scăpa de păcate şi de a afla adevărul despre noi. Este inutil să mergi la doctor fără să-i spui şi să-i arăţi ce te doare, ci altceva. A ascunde adevăratele simptome este echivalent cu perpetuarea bolii şi cu agravarea ei. A omite un păcat înseamnă că spovedania este incompletă.

8. Primeşte canonul cu credincioşie şi împlineşte-l. Epitimia sau canonul nu este nicidecum o pedeapsă pentru păcat, ci un medicament care alinează durerea şi vindecă rănile interioare ale sufletului. De obicei canonul trebuie să fie proporţional cu păcatul: rugăciuni, milostenie, metanii, post etc. Canonul poate fi şi oprirea temporară de la Sfânta Împărtăşanie, dacă gravitatea păcatelor o cere. Canonul este o realitate flexibilă, care depinde de la caz la caz, şi este destinat accentuării atenţiei penitentului la adevărata viaţă duhovnicească.

117818input_file10107199. Spovedania este un nou început. Păcatele mărturisite sunt iertate de Dumnezeu, dar rănile pe care le-au cauzat sufletului rămân în suflet. Ele trebuie vindecate prin rugăciune şi canon, dar şi printr-o prezenţă ritmică şi atentă la scaunul de spovedanie, pentru a eradica rădăcinile şi prilejurile de păcatuire. A trata păcatul fără a lua în considerare izvorul lui, este echivalent cu a trata efectele, fără a înlătura cauza bolii. Spovedania nu este un sfârşit, ci un început de viaţă nouă. Pocăinţa (“metanoia”) înseamnă “schimbarea minţii”, a modului de viaţă şi al felului de a simţi, în colaborare strânsă cu harul lui Dumnezeu.

10. Spovedania este o realitate care trebuie repetată frecvent. Pentru a curăţa sistematic sufletul şi pentru a creşte spiritual, omul are nevoie de Spovedanie, cum are nevoie de spălarea trupului. Odată cu abandonarea vechilor păcate, omul devine mai atent şi la nuanţele întunecate ale vieţii, spovedeşte nu numai faptele rele, ci gândurile, intenţiile, ideile, care ar putea aduce întuneric în viaţa sa. Aşa că un om cu o viaţă spirituală avansată, odată cu smerenia, întăreşte şi aprofundează spovedania, ca întâlnire cu Dumnezeu şi ca bilanţ interior al sufletului până la judecata lui Dumnezeu.

sursă articol: http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/catehism/10-lucruri-de-stiut-la-prima-spovedanie

]]>
http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/prima-spovedanie/feed/ 0 1197
Pregătirea pentru Sfântul Botez http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/pregatirea-pentru-sfantul-botez/ http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/pregatirea-pentru-sfantul-botez/#respond Sat, 10 Jan 2015 21:31:19 +0000 http://zeebrugge.biserica.be/?p=1135 Dragi părinţi şi naşi,

Pentru Sfântul Botez aveţi nevoie de:

  • o pânză albă, numită CRIȘMĂ (cât un cearceaf de pătuţ mic de copil);
  • un prosop mare cu care va fi şters pruncul de apa Botezului;
  • o sticluţă de ulei de măsline, care va fi sfinţit pentru ungerea pruncului, iar apoi poate fi luat acasă;
  • o lumânare de Botez, care se poate cumpăra la biserică (e bine ca lumânarea să fie cumpărată din timp, iar în ziua Botezului să fie împodobită cu flori).

Botezul este Sfânta Taină prin care omul se naşte din nou din Apă şi din Duh, prin întreita afundare în apă sfinţită, în numele Sfintei Treimi.

Naşterea aceasta trebuie să fie urmată de o creştere duhovnicească, pentru ca omul să se poată bucura de comuniunea cu Dumnezeu încă din viaţa pământească şi în veşnicie.

FullSizeRender

Botezul se săvârșește de preot sau de episcop, dar în caz de pericol de moarte, pruncul poate fi botezat de un creştin ortodox, turnând apă peste prunc şi rostind cuvintele: Se botează robul lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui, Amin; şi al Fiului, Amin; şi al Sfântului Duh, Amin. Dacă pruncul depăşeşte pericolul, la vremea cuvenită, este adus în Biserică şi se împlineşte rânduiala Botezului fără întreita afundare.

Prima parte din slujba Sfântului Botez o formează lepădările sau exorcismele, când cel ce vine să se boteze stă la intrarea în biserică, întors cu fata la apus (spre ieşirea din biserică) şi mărturiseşte de trei ori – dacă este matur personal, iar dacă este prunc prin nas – că se leapădă de satana. Cel ce se botează este întors cu fata la răsărit ( spre Sfântul Altar) şi mărturiseşte, tot de trei ori, că se uneste cu Hristos, rostind apoi Crezul – dacă este matur – singur iar dacă este prunc, prin naş.

IMG_0217A doua parte a Botezului o formează sfințirea apei pentru botez, sfinţirea untelemnului adus de familie și turnarea întreită a untdelemnului sfințit în apă.

Apa sfinţită pentru Botez este amestecată cu untdelemnul păcii, ca semn al pregătirii firii pentru naşterea în Hristos.

Cea mai însemnată parte a Botezului o formează întreita afundare a pruncului în apa din cristelniță, pronunţându-se cuvintele: Se botează robul lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui, Amin; şi al Fiului, Amin; şi al Sfântului Duh, Amin.

Aceasta marchează prin afundare – moartea împreună cu Hristos, iar prin ridicarea din apă – Învierea împreună cu Hristos.

În acest moment se aprinde lumânarea botezului, care simbolizează viaţa luminată de lumina lui Hristos. Noul botezat este primit în braţele naşului într-o pânză albă, (numită crişmă) şi se îmbracă în haina luminoasă a botezului.

Preotul pecetluieşte apoi trupul noului botezat cu Sfântul şi Marele Mir, rostind : Pecetea darului Duhului Sfânt”. Această pecetluire este primirea darurilor Duhului Sfânt în cea de-a doua Sfântă Taină, Mirungerea.

Cel nou botezat împreună cu preotul şi naşul, înconjoară cristelniţa cântând de trei ori Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat, Aliluia”.

IMG_0215După citirea Apostolului şi a Evangheliei, pruncul este şters de Sfântul şi Marele Mir, este îmbrăcat şi i se face prima tundere a câtorva fire de păr, ca semn că s-a lepădat de omul cel vechi și s-a îmbrăcat în cel nou. Câteva fire de păr vor fi puse în apa botezului care la sfârşit va fi turnată la temelia bisericii.

După Botez pruncul este împărtăşit şi astfel este membru deplin al Bisericii.

Prima spălare, acasă după Botez, se face doar cu apă călduţă, cu multă grijă, se şterge pruncul cu CRIŞMA de la botez iar apa se pune la un copac sau o floare.

Nașul este părintele sufletesc al celui nou botezat. Prin botez el devine rudă duhovnicească și povăţuitor spre Hristos, fiind coresponsabil împreună cu părinţii, pentru educarea creştină a copilului.

Naşul trebuie să fie un crestin ortodox conştient de credinţa sa şi conştient de responsabilitatea pe care o asumă prin rolul de naş.

Naşul trebuie să ştie pe de rost Mărturisirea de credinţă : CREZUL (vezi mai jos)

CREZUL

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.

Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, năs­cut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om.

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și s-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi;

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică.

Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor.

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Galerie foto: Botezuri în parohia noastră.

sursă articol: http://antwerpen.biserica.be/botezul-si-mirungerea/

]]>
http://zeebrugge.biserica.be/sfintele-taine/pregatirea-pentru-sfantul-botez/feed/ 0 1135